MENIU

Becali: Kapetanos a semnat contractul şi va putea fi pe teren cu Ujpest

Foto: NewsIn

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că atacantul grec Pantelis Kapetanos a semnat un nou contract cu roş-albaştrii şi ar putea intra pe teren în partida cu Ujpest, din prima manşă a turului 2 preliminar al Ligii Europa.

"Chiar dacă sunt plecat din ţară, păstrez şi eu legătura cu oamenii mei de la club. Problema cu Kapetanos s-a rezolvat, a semnat contractul şi va putea fi pe teren cu Ujpest", a spus Becali, la GSP TV.

Contractul lui Pantelis Kapetanos cu Steaua expirase la finalul campionatului trecut, iar şefii formaţiei din Ghencea i-au propus grecului prelungirea, dar acesta nu acceptase iniţial. Dacă atacantul nu ar fi semnat contractul până la ora meciului cu Ujpest, nu ar fi putut fi folosit, iar Cristiano Bergodi ar fi contat în atac doar pe Bogdan Stancu şi Romeo Surdu.

Finanţatorul Stelei a spus că prezenţa unui număr mare de suporteri în tribune va fi un lucru pozitiv pentru echipă, dar le-a cerut acestora să nu îl conteste în timpul partidei cu Ujpest. "Să nu îmi distrugă echipa în timpul meciului, să o lase în pace. Să se strângă înainte cu o oră de meci sau în pauză şi să mă înjure cât vor ei, dar nu în timpul jocului. În acelaşi timp îi şi atenţionez, pentru că dacă îmi distrug echipa, nu o să mai fim prieteni niciodată", a spus Becali, care a adăugat că nu ştie echipa de start din meciul cu ungurii şi nici nu îl interesează.

Meciul dintre Steaua şi Ujpest din prima manşă a turului 2 preliminar al Ligii Europa se va disputa joi, de la ora 20:30. Meciul retur va avea loc săptămâna viitoare, în Ungaria.

În altă ordine de idei, Gigi Becali a comentat demisia fostului ministru al MTS, Monica Iacob Ridzi, şi numirea Sorinei Luminiţa Plăcintă în locul rămas vacant: "Această Luminiţa Plăcintă e o femeia capabilă şi energică, cam atât ştiu şi eu. Să fie sănătoasă, nu mă bag eu în MTS, pentru că e problema lui nenea Boc (n.r. Emil Boc, premierul României). Ca om politic ce să zic? Poate că Ridzi era prea tânără şi de aia i-au luaţi alţii banii şi au păcălit-o. Asta poate o fi mai vigilentă. La sport, dacă eşti un bun manager, nu ai nicio problemă".
Mai multe articole despre:
Steaua Gigi Becali Pantelis Kapetanos