MENIU

Becali: Bucşaru nu e de acord cu fuziunea, dar dacă ne dau voie FIFA şi UEFA poate se răzgândeşte

Foto: NewsIn

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, marţi, la Craiova, că patronul Unirii Urziceni, Dumitru Bucşaru, nu e de acord cu o eventuală fuziune, dar consideră că acesta s-ar putea răzgândi în cazul în care echipele ar primi girul FIFA şi UEFA.

"Din punct de vedere legal se poate face, iar dacă ne permit FIFA şi UEFA o să se realizeze. Bucşaru se poate răzgândi, chiar dacă a zis că nu e de acord cu fuziunea. El neagă acum, dar asta până în momentul în care avem OK-ul de la FIFA şi UEFA. După aceea poate se râzgândeşte", a spus Becali, pe aeroportul din Craiova.

Finanţatorul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a lansat, duminică seară, ipoteza unei fuziuni între Unirea Urziceni şi Steaua, pentru ca ultimii să evolueze în Liga Campionilor, iar finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a confirmat această ipoteză, precizând însă că încă nu a discutat cu patronul ialomiţenilor, Dumitru Bucşaru. Pe de altă parte, oficialii clubului din Urziceni neagă categoric o eventuală fuziune cu Steaua.

Gigi Becali a fost prezent, marţi, la Craiova pentru a se întâlni cu alegătorii în Piaţa Mihai Viteazul din centrul Craiovei în cadrul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Latifundiarul va pleca spre Bucureşti la ora 17:00, de pe Aeroportul Internaţional Craiova.