MENIU

Aproape 20.000 de sindicalişti afiliaţi Cartel Alfa vor protesta în Capitală pe 9 iulie

Foto: NewsIn

Aproape 20.000 de persoane vor participa la mitingul organizat în data de 9 iulie de Cartel Alfa în Capitală, pentru a cere Guvernului aplicarea măsurilor prevăzute în programul anticriză, a declarat luni vicepreşedintele confederaţiei sindicale, Romulus Niţă.

"Comitetul Confederal a stabilit ca mitingul din Capitală să aibă loc în data de 9 iulie, începând cu orele 11:00. Sperăm că la acest miting vor participa membrii tuturor confederaţiilor profesionale afiliate la Cartel Alfa şi vor fi în număr de 20.000, cu aproximaţie", a spus vicepreşedintele Cartel Alfa.

"Traseul nu s-a stabilit, însă cu siguranţă că vom trece prin faţa sediului Guvernului. Echipa de organizare, formată în Comitetul Confederal, urmează să stabilească în timp util locul de desfăşurare al mitingului şi traseul pe care se va merge în Bucureşti şi pentru care se vor obţine aprobările necesare", a adăugat el.

Niţă a ţinut să precizeze că lista de revendicări pentru această acţiune este cea care a fost folosită în toată perioada manifestărilor pe care organizaţia le-a avut în ţară şi "care se referă la revendicări formulate în plan economic, pentru aplicarea programului pe termen scurt şi mediu pe care Executivul l-a stabilit cu partenerii sociali, a programului de măsuri de urgenţă şi pe termen mediu".

"De asemenea, este vorba de un pachet social pe care de asemenea l-am transmis Guvernului şi pachetul legislativ privind urgentarea aprobării proiectelor de acte normative necesare funcţionării dialogului social. Acestea sunt lucrurile pe care le-am stabilit în legătură cu acţiunea din 9 iulie", a mai spus Niţă.

Mai multe articole despre:
protest Bucureşti Cartel Alfa miting confederaţie