Angajaţii din sănătate nu vor primi majorările promise anul trecut, a anunţat ministrul Sănătăţii
Angajaţii din sănătate nu vor primi măririle de salarii promise de minister anul trecut. Problema majorărilor salariale din sistemul sanitar a fost discutată din nou joi de reprezentanţii Sanitas şi ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Aceasta a spus că personalul medical are nevoie de o stimulare financiară şi că până pe 15 aprilie se va face o evaluare a sistemul de sănătate.
"Vom face o evaluare a sistemului de sănătate, iar în funcţie de concluzii vom putea să decidem ceea ce înseamnă veniturile pentru medici. Sunt multe lucruri de făcut în sistemul de sănătate, iar personalul medical are nevoie de stimulare financiară", a declarat Ion Bazac.
La rândul său, Marius Petcu, preşedintele Sanitas a completat că "nu renunţăm la acordul de anul trecut încheiat cu Ministerul Sănătăţii, legat de păstrarea locurilor de muncă, asigurarea drepturilor salariale". Acordul semnat anul trecut cu fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se referă la faptul că angajaţii din sănătate ar trebui să primească majorări salariale de 10% din 2009, dar şi mai multe sporuri şi prime.
Întâlnirea de joi a avut loc la Consiliul Naţional al Sanitas.