MENIU

Andrei Pavel, eliminat în primul tur la Wimbledon

Foto: NewsIn

Tenismenul român Andrei Pavel a părăsit marţi turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a fost învins în primul tur de brazilianul Thiago Alves.

Pavel a fost învins în cinci seturi, scor 3-6, 6-2, 1-6, 6-2, 1-6. 

Tenismenul român ar fi trebuit să îl întâlnească pe germanul Nicolas Kiefer în primul tur, dar după retragerea lui Nadal, în locul său a venit Juan Martin Del Potro, cap de serie numărul cinci, iar în locul argentinianului va fi James Blake, cap de serie numărul 17. Kiefer va trece în locul americanul şi îl va întâlni pe francezul Fabrice Santoro.

Thiago Alves are 27 de ani, ocupă locul 120 în ierarhia ATP şi este pentru prima dată pe tabloul principal la Wimbledon.

Pentru prezenţa în proba de simplu la Wimbledon, Pavel va primi 10.750 de lire sterline.

Tenismenul român în vârstă de 35 de ani participă şi în proba de dublu, unde face pereche cu Horia Tecău. Cei doi vor juca împotriva dublului Nicolas Almagro (Spania)/Janko Tipsarevic (Serbia).

În proba de simplu, România are doi reprezentanţi în turul 2, Victor Hănescu şi Victor Crivoi, care au dispus marţi, în runda inaugurală, de Ivan Navarro, respectiv Bjorn Phau.

Mai multe articole despre:
Andrei Pavel Wimbledon eliminare