MENIU

Ambasadorul Rusiei la UE acuză România că agravează tensiunile din Republica Moldova

Foto: ruvr.ru

Ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, a acuzat autorităţile române că agravează tensiunile din Republica Moldova, informează portalul EurActiv.

"Nu puteam să nu remarcăm unele declaraţii publice de la Bucureşti, despre cine locuieşte de cealaltă parte a râului (Prut - n.red.) şi referirile la graniţă ca fiind o linie temporară de demarcaţie, şi refuzul României de ani de zile de a semna un tratat de frontieră cu Moldova. Este un subiect în legătură cu care UE a fost mult mai relaxată decât a fost faţă de tratatele dintre Rusia şi ţările baltice. Nu ştiu dacă este vorba despre standarde duble sau doar ignoranţă", a spus diplomatul rus.

Cijov s-a declarat de asemenea consternat de iniţiativa preşedintelui român de a acorda cetăţenie unui număr mare de cetăţeni moldoveni de origine română. Cijov mai criticase România şi în toamna anului trecut pentru acordarea de paşapoarte româneşti cetăţenilor moldoveni, însă în replică la acuzaţiile că Moscova face acest lucru cu abhazii şi oseţii. De această dată însă, Cijov se referea la accelerarea procesului de acordare a cetăţeniei moldoveneşti, anunţată de România după evenimentele din aprilie de la Chişinău.

Presa, analiştii şi mai mulţi deputaţi ruşi susţinuseră mai mult sau mai puţin deschis acuzaţiile făcute de Voronin României, de implicare în protestele de la Chişinău, urmate de expulzarea a doi diplomaţi şi reintroducerea vizelor pentru cetăţenii români.

Chiar Ministerul rus de Externe declarase că revoltele de la Chişinău sunt un complot menit să submineze suveranitatea fostei republici sovietice şi, deşi nu a acuzat direct România, a acuzat forţele care favorizează unirea cu România. "Judecând după sloganurile strigate în piaţă, după steagurile României din mâinile organizatorilor acestor acţiuni, scopul lor este să discrediteze rezultatele obţinute în consolidarea suveranităţii Republicii Moldova", se arăta într-un comunicat al diplomaţiei ruse.

Mai multe articole despre:
Rusia România acuze ambasador