Adrian Mititelu consideră că FC Braşov merita să învingă pe Universitatea Craiova
Preşedintele Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, miercuri, după remiza cu FC Braşov, scor 1-1, că formaţia adversă ar fi meritat să câştige deoarece alb-albaştrii au avut o evoluţie modestă.
Tehnicianul grupării din Bănie, Nicolo Napoli, afirmă că golul primit în primul minut de joc şi-a pus amprenta asupra evoluţiei elevilor săi, dar este mulţumit că aceştia au reuşit să revină pe final. "Am primit gol repede, şi asta s-a văzut în atitudinea echipei. Cei de la Braşov au prins curaj, iar prima parte a curs în favoarea lor. În partea a doua, Braşov a avut mai multe ocazii, dar băieţii au crezut până la final şi am reuşit să luăm un punct pe un teren dificil", a opinat italianul.
Antrenorul gazdelor, Răzvan Lucescu, şi-a felicitat echipa pentru evoluţie şi consideră jocul prestat ca fiind unul foarte bun: "A fost un joc foarte bun, excelent, cu multe ocazii, ne-am sufocat adversarul. Am închis perfect tot ceea ce era de închis, am avut şi acţiuni rapide, dar ăsta e fotbalul. Totuşi, golul primit ne aminteşte că trebuie să creezi până la capăt şi orice e posibil. La final le-am spus băieţilor că îi felicit şi că au făcut un meci foarte bun, nu am ce să le reproşez".
El speră că FC Braşov va reuşi în cele din urmă să se califice în Cupa UEFA la primul sezon după promovarea în prima ligă. "Pentru noi, care venim din Divizia B, este un pas mare că am jucat fotbal adevărat cu Urziceni, Craiova, CFR sau Dinamo. Ne vom lupta până la capăt, pentru că trebuie să crezi".
FC Braşov a remizat, miercuri, scor 1-1, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, după ce a fost egalată în minutul 88, acesta fiind primul gol marcat de echipele oaspete în etapa a 26-a a Ligii I.