MENIU

Adolf Hitler nu s-a sinucis. Craniul păstrat la Moscova este al unei femei

FOTO: answers.com

Se pare că Adolf Hitler nu s-a împuşcat şi s-ar putea să nu fi murit în buncărul său, au afirmat mai mulţi cercetători de la Universitatea din Connecticut, după ce au analizat craniul Führer-ului.

Un fragment de craniu despre care se crede de zeci de ani că este al liderului nazist, s-a dovedit a fi al unei femei de maxim 40 de ani, conform analizei ADN.

Oamenii de ştiinţă şi istoricii au crezut pentru mult timp că bucata de craniu era dovada că Hitler s-a împuşcat după ce a luat o pilulă de cianură, pe 30 aprilie 1945.

Fragmentul de os, care prezintă şi o gaură de glonţ, a fost luat din buncărul Führer-ului de către armata rusă şi pus la păstrare de către serviciile secrete sovietice.

Povestea tradiţională spune că Hitler s-a sinucis, împreună cu Eva Braun, în timpul bombardamentului Berlinului din aprilie 1945. Deşi unii istorici aveau îndoieli că acesta s-ar fi împuşcat şi spuneau că este doar propagandă nazistă pentru a-l transforma într-un erou, fragmentul de craniu a lămurit pe toată lumea când a fost expus, la Moscova, în anul 2000.

Mai mulţi cercetători americani au supus totuşi fragmentul unei analize ADN. "Ştim acum că fragmentul de craniu aparţine unei femei, cu vârsta între 20 şi 40 de ani", a declarat arheologul Nick Bellantoni, de la Universitatea Connecticut. "Osul părea foarte subţire. Oasele bărbatului tind să fie mai groase, iar îmbinările din structurile cefalice craniene corespund cuiva cu vârsta sub 40 de ani", a mai adăugat cercetătorul.

Bellantoni a fost la Moscova pentru a lua câteva prove ADN de la Arhiva de Stat şi i-au fost arătate chiar şi urmele de sânge de pe canapeaua din buncar, din locul unde Hitler şi Braun se presupune că s-au sinucis.

Rezultatele sale extraordinare au fost prezentate, în Statele Unite, într-un documentar pe postul de televiziune History Channel, numit "Evadarea lui Hitler".
Mai multe articole despre:
sinucidere ADN craniu Adolf Hitler Führer Eva Braun