MENIU

Acţiunea de capturare a urşilor din Sinaia a continuat şi luni seară

Foto: Realitatea TV
Capturarea urşilor din Sinaia a continuat şi luni seară.

Acţiunea de capturare a urşilor din Sinaia a continuat şi în luni seară. O ursoaică şi puiul ei, care până acum făceau deliciul turiştilor aflaţi pe Drumul Cotei, au fost prinşi şi vor ajunge într-o zonă, departe de oameni. Acţiunea face parte dintr-un proiect de eliminare a pericolului pe care îl reprezintă urşii care coboară printre turişti.

Prima care a căzut în cursă a fost ursoaica rămasă fără unul dintre pui, după ce a fost călcat de o maşină. Până la urmă puiul a ajuns şi el în cuşcă. Câţiva metri mai sus, tot pe Drumul Cotei, silvicultorii au reuşit să mai captureze o ursoaică şi un pui.

Urşii capturaţi la Sinaia au fost duşi în judeţul Argeş. Silvicultorii spun că în Sinaia trăiesc 60 de astfel de animale. Pentru 25 dintre exemplare, Ministerul Mediului a emis avizul de relocare.
Mai multe articole despre:
Sinaia pui turişti urşi urs relocare