MENIU

450 de persoane au fost evacuate din comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ

Zeci de familii din Neamţ vor fi evacuate din cauza unei viituri

Apele râului Bistriţa ameninţă să iasă din matcă şi să inunde comuna Poiana Teiului. Sloiurile de gheaţă care însumează peste 15 kilometri în lungime vin din amonte, iar autorităţile se tem că ar putea ieşi din albia râului. Prefectura şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au evacuat 150 de familii.

450 de persoane din trei sate au fost evacuate joi din calea inundaţiilor. \"A fost declanşată alarma pentru dezastre. Atenţionarea a fost transmisă autorităţilor încă de miercuri, astfel că multe persoane s-au adăpostit deja la rude\", a declarat Iulian Juganu, reprezentant ISU Neamţ.

\'\'Au fost activate centrele operative, care vizează şi comunele  Borca şi Fărcaşa din judeţul Neamţ\'\', a declarat primarul din Poiana Teiului, Petru Bâia.

Viitura a intrat în jurul orei 14.00 în localitatea Lunca, comuna Borca şi se apropie de satul Frumosu şi Poiana Teiului. \"Pe raza judeţului Suceava s-au format bucăţi mari de gheaţă şi există riscul ca acestea să ameninţe comuna Poiana Teiului din judeţul Neamţ\", a declarat Iulian Juganu, reprezentant ISU Neamţ.

Lucrătorii de la ISU s-au deplasat deja în zonă pentru a ajuta la evacuarea familiilor. \"Oamenii vor fi evacuaţi în condiţii de siguranţă. Prima dată ne vom ocupa de urgenţe, copii şi bătrâni, care se deplasează cu greutate\", a declarat reprezentantul ISU.

Prefectul judeţului Neamţ a precizat că a fost convocat Comitetul local pentru Situaţii de Urgenţă. Persoanele evacuate vor fi adăpostite în şcoli şi primării. Cei mai mulţi localnici au ales să se adăpostească la rude.

Autorităţile rămân în alertă pe timpul nopţii. Mai multe echipaje ISU vor supraveghea râul pentru ca apa să nu iasă din albie.

Mai multe articole despre:
null