MENIU

O nouă metodă contraceptivă pentru bărbați, testată! Rezultatele au o rată de succes de 100%

Experţii au creat un gel care poate acţiona ca o alternativă pentru vasectomia reversibilă, fiind testat cu succes pe maimuţe. Aceştia au descoperit că este o metodă contraceptivă şi de încredere pentru bărbaţi.

Produsul, numit Vasalgel™, a fost testat anterior pe iepuri şi acum a fost testat cu succes pe maimuţele rhesus, relatează IFL Science. Cercetătorii speră ca pe viitor să înlocuiască metoda vasectomiei la bărbaţi. Studiul este publicat în jurnalul Basic and Clinical Andrology, potrivit Descoperă.

Vasalgel™ este un gel non-toxic şi non-hormonal care este injectat în canalele deferente, tuburile care transportă sperma de la testicule la penis. Gelul umple cavităţile interioare ale tubului şi acţionează ca o barieră pentru spermă (imaginea de mai jos). Studiile precedente pe iepuri au arătat că procedura este uşor reversibilă prin dizolvarea gelului, utilizând ultrasunete.

Cercetătorii au selectat 16 maimuţe pentru operaţie, 10 dintre acestea având deja pui. Apoi au fost monitorizaţi îndeaproape pentru a asigura recuperarea completă. Apoi masculii au fost plasaţi alături de femele fertile. Savanţii au monitorizat un sezon de împerechere (aproximativ şase luni), timp în care nu au existat gestaţii, în condiţiile în care un sezon regulat de împerechere avea o rată de gestaţie de 80%.

În ziua de astăzi, există două opţiuni pentru metodele de contracepţie pentru bărbaţi: vasectomia şi prezervativele.

Metoda elaborată de acest studiu ar putea înlocui vasectomia, care este o intervenţie chirurgicală menită să taie şi să blocheze canalele deferente, care prezintă riscuri iar reversibilitatea nu este sigură.

 

 

Mai multe articole despre:
bărbaţi contracepţie