NASA: Vom descoperi viaţă extraterestră în următorii 20 de ani
Cercetătorii de la NASA afirmă că oamenii vor descoperi forme de viaţă extraterestră în următorii 20 de ani, dar acestea se vor afla, cel mai probabil, în afara Sistemului Solar.
Cele 100 milioane de sisteme solare din galaxia noastră (Calea Lactee, n.r.) sunt capabile să susţină forme de viaţă extraterestră, spune una dintre predicţiile "conservatoare" formulate de savanţii de la NASA, scrie Mediafax.ro.
Agenţia spaţială americană susţine că oamenii vor găsi forme de viaţă extraterestre în următorii 20 de ani, iar acestea au cele mai mari şanse să se afle în afara Sistemului Solar, informează dailymail.co.uk.
Cu ocazia unei discuţii publice organizate luni la Washington, NASA şi-a prezentat programul de căutare a vieţii extraterestre în Univers prin intermediul unor telescoape actuale şi viitoare.