MENIU

ExoMars 2016. O nouă misiune spre planeta Marte

Europa şi Rusia au început o nouă etapă de cercetare a planetei Marte o dată cu lansarea în spaţiu de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan a misiunii ExoMars 2016. Este vorba de un satelit şi un modul care o dată ajunse în apropierea planetei roşii urmează să culeagă mai multe informaţii depre solul dar şi atmosfera acesteia.

Racheta rusească de tipul Proton a decolat de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan şi are la bord un satelit respectiv un modul parte a proiectului ExoMars 2016.

Peste 7 luni, cât este preconizat a dura zborul, acestea vor ajunge în apropierea planetei. Ulterior, modulul care poartă numele care poartă numele astronomului italian Giovani Schiaparelli va fi trimis pe planeta roşie unde va ateriza cu ajutorul unor paraşute şi va transmite mai multe date referitoare la solul marţian. În ceea ce priveşte satelitul artificial, denumit Trace Gaz Orbiter acesta urmează a intra pe orbita lui Marte la începutul anului 2017 şi va colecta informaţii despre atmosfera planetei. Cea de a doua etapă a programului de cercetare a planetei Marte va începe în 2018.

ExoMars 2018 deschide un nou capitol în ceea ce priveşte explorarea planetei Marte. Pentru prima dată vom analiza în adâncime solul marţian. Toate misiunile spaţiale de până acum au analizat primii 5 centrimetri de sol în timp ce noi vom săpa până la adâncimea de doi metri.

Informaţiile obţinute astfel vor fi folosite de către Agenţia Spaţială Europeană, NASA dar şi agenţia spaţială rusă Roscosmos pentru a planifica şi executa în viitor o misiune umană pe planeta roşie.

Mai multe articole despre:
NASA Marte exomars 2016