MENIU

Cea mai mare pată solară din ultimii 24 de ani, vizibilă cu ochiul liber pe suprafaţa Soarelui

Cea mai mare pată solară, vizibilă cu ochiul liber, din ultimii 24 de ani, poate fi observată în această perioadă pe suprafaţa Soarelui, dar specialiştii avertizează asupra folosirii de echipamente de protecţie, privitul direct spre Soare putând cauza orbirea, informează washingtonpost.com.

O pată uriaşă s-a format pe emisfera solară îndreptată spre Terra şi produce frecvent explozii solare puternic energizate. Deocamdată, niciuna dintre explozii nu a fost acompaniată de o ejecţie de masă coronală, fenomen care poate duce la apariţia aurorelor în regiunile polare ale Pământului, dar şi perturbaţii în operarea şi comunicaţiile cu vehiculele spaţiale, sateliţii, centralele electrice şi liniile de înaltă tensiune.

Pata solară, identificată de astronomi sub denumirea AR2192, este îndeajuns de mare să poată fi observată de pe Pământ fără ajutorul unui telescop. Specialiştii avertizează însă amatorii de fenomene solare să nu se uite spre discul Soarelui fără ochelari de protecţie sau filtre care să reducă intensitatea luminii, pentru că altfel riscă să orbească.

"Acesta este cel mai mare grup de pete solare din noiembrie 1990 până în prezent", a declarat Doug Biesecker, cercetător la Centrul de prognoză a vremii spaţiale din cadrul Serviciului Naţional Meteorologic din Statele Unite, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
Soare cosmos pată pata solara