Victor Ponta, anunț exploziv despre GRAȚIEREA lui GIGI BECALI
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Buzău, că, dacă preşedintele Traian Băsescu va dori să-l graţieze pe Gigi Becali, Ministerul Justiţiei va da aviz pozitiv, şeful Guvernului adăugând că "se bucură" că Becali "este măcar pentru o zi alături de familie".
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că, în opinia sa, "suferinţa" lui Gigi Becali, care este încarcerat încă de anul trecut, ar fi "destul", însă graţierea nu stă în mâinile sale, ci ale preşedintelui ţării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ponta a adăugat că dacă şeful statului va decide graţierea lui Gigi Becali Ministrul Justiţiei ar da aviz pozitiv.
"Domnul Becali a fost condamnat, a suferit, suferă, dar la un moment dat cred că e destul. Nu pot să comentez în niciun fel graţierea, e dreptul preşedintelui, dacă va dori să-l graţieze Ministerul Justiţiei va da aviz pozitiv, Băsescu a zis însă că nu şi altceva nu pot comenta. Mă bucur că domnul Becali măcar pentru o zi a fost alături de familie", a declarat, la Buzău, Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a venit, luni, la Buzău, însoţit de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, şi de vicepremierul Liviu Dragnea.