MENIU

Un jucător de la Dinamo a fost exclus din lot

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a luat o decizie radicală după antrenamentul de azi dimineață. Mijlocașul panamez Armando Cooper a fost exclus din lot, întrucât a lipsit nemotivat de la ședința de pregătire.

Potrivit site-ului realitateasportiva.net, Rednic nu este dispus să îl ierte pe Cooper, jucătorul nefiind la prima abatere disciplinară. Cel mai probabil, panamezul va pleca de la Dinamo în această iarnă.

Armando Cooper (31 de ani) a venit în vară la Dinamo, însă n-a impresionat în cele 9 apariții.

Mircea Rednic era nemulțumit de evoluțiile mijlocașului, dar nu are multe soluții în zona centrală.

Am vorbit cu cei de la Dinamo despre Armando. El este un jucător de mare calitate, cu experienţă şi, când au apărut acele zvonuri despre plecarea lui, era foarte afectat. El a fost folosit şi pe o poziţie greşită pentru că nu este un jucător de viteză. El trebuie să joace în faţa apărării, acolo e postul unde ajută extraordinar. Dacă ai cum, dacă nu încerci să experimentezi… Nu e vorba despre domnul Mircea Rednic. În legătură cu contractul, lucrurile sunt simple. El mai are trei ani cu Dinamo şi e aproape imposibil să-i rupi contractul. Ca să reziliezi un astfel de acord e greu de crezut, dar, ca şi în cazul lui Penedo, totul depinde de cei de la Dinamo”, a spus recent impresarul lui Armando Cooper, Mihai Stan, pentru Fanatik.