MENIU

Halep, defăimată în presa din SUA înaintea meciului cu Sharapova

Simona Halep

Simona Halep joacă astăzi, cu începere de la ora 13:30, al doilea meci la Turneul Campioanelor, în compania Mariei Şarapova. Halep a învins-o categoric în prima partidă pe Flavia Pennetta şi este principala favorită a competiţiei din Singapor

Jurnaliştii americani nu sunt de aceeaşi părere. Într-un amplu material publicat de ESPN, americanii fac o analiză a sezonului şi trag o singură concluzie: "În tenis, la ora actuală, există Serena Williams şi restul", scrie prosport.ro.

În caracterizarea făcută lui Halep, ESPN o numeşte pe Halep "lidera celorlalte". Americanii consideră că Simona a reuşit un sezon dezamăgitor comparativ cu locul pe care îl ocupă în clasamentul WTA.

"Lidera celorlalte din Singapore este Halep. Românca a ajuns în cel mai bun moment al carierei, dar nu a avut un sezon prea bun. A ajuns în finală la Roland Garros în 2014, apoi cea mai bună performanţă a sa a fost o semifinală la US Open anul acesta. A avut tendinţa de a pierde constant în faţa unor adversare mult mai slab cotate. A câştigat trei titluri, inclusiv unul la Indian Wells, performanţe mici în comparaţie cu poziţia pe care o deţine în clasament", a notat sursa citată.

Mai multe articole despre:
presă meci Maria Sharapova Simona Halep