MENIU

Europa League. Tragerea la sorţi Europa League. Adversar de coşmar pentru Stanciu şi Chipciu

Anderlecht Bruxelles, echipă la care joacă românii Nicolae Stanciu și Alex Chipciu, va întâlni formația engleză Manchester United în sferturile de finală ale Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorți efectuate vineri la sediul UEFA, de al Nyon (Elveția).

Partida din prima manșă va avea loc al Bruxelles, pe 13 aprilie, iar returul pe 20 aprilie, pe Old Trafford, conform Agerpres.

Anderlecht a câștigat trei și a pierdut 3 din cele șase meciuri jucate contra ''diavolilor roșii'', dar United a marcat 22 de goluri în aceste confruntări față de 6 reușite de ''Mauves''.

Genk, fosta adversară a Astrei Giurgiu, va înfrunta formația spaniolă Celta Vigo, Ajax va da piept cu Schalke 04, iar Olympique Lyon, care a eliminat-o pe AS Roma, o va întâlni pe Beșiktaș.

Finala va avea loc în data de 24 mai, pe Friends Arena din Solna (Suedia)

Programul meciurilor:
Anderlecht (Belgia) — Manchester United (Anglia)
Celta Vigo (Spania) — KRC Genk (Belgia)
Ajax Amsterdam (Olanda) — Schalke 04 (Germania)
Olympique Lyon (Franța) — Beșiktaș Istanbul (Turcia)

Mai multe articole despre:
Europa League