EURO 2016. Iordănescu: În meciul cu Albania avem nevoie de 90 de minute de joc constant bun
Anghel Iordănescu, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că jucătorii reprezentativei trebuie să evolueze constant bine timp de 90 de minute în confruntarea decisivă cu Albania, de duminică, din grupa A de la Euro 2016.
"Cred că am avut şansă în primul meci să jucăm de la egal la egal cu echipa Franţei, am avut ocazii, poate dacă reuşeam să le concretizăm, am fi obţinut mai mult. În plus, golul primit de la Payet a fost de excepţie. În al doilea meci, am avut din nou ocazii de gol, să închidem meciul, mă refer la bara lui Săpunaru şi la golul lui Chipciu.
Albania este o echipă bună, care s-a luptat de la egal la egal, 89 de minute, cu echipa Franţei. Sunt sigur că albanezii vor face tot ce le stă în putinţă pentru o victorie de palmares. Noi vrem să facem o figură bună, dar asta înseamnă că avem nevoie de 90 de minute de joc constant bun, de posesie, de hotârare, adică trebuie să ne autodepăşim, scrie Mediafax.
Nici nu mă interesează cifra meciurilor mele la naţională, mă interesează meciul care urmează şi scopul nostru. Ne-a pus în dificultate faptul că ni s-a schimbat programul iniţial, astfel încât vom încheia antrenamentul mai târziu.