Echipa feminină de gimnastică a României, pentru prima dată absentă din finala olimpică
Finala pe echipe la gimnastică feminină, la Jocurile Olimpice de la Rio, a început marţi seară, iar pentru prima dată după 40 de ani, România nu va fi prezentă, în cele patru decenii fiind medaliată de fiecare dată.
La turneul preolimpic din această primăvară, România a ratat pentru prima dată după patru decenii calificarea la Jocurile Olimpice.
La JO de la Rio, marţi seară, se vor alinia echipele SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Brazilia, Germania, Japonia şi Olanda, care vor lupta pentru cele trei medalii puse în joc.
Echipa României, care în ultimii 40 de ani a fost medaliată la fiecare ediţie, de această dată bifează o premieră negativă.
Iată şi care sunt performanţele gimnastelor tricolore în competiţia pe echipe la Jocurile Olimpice, începând cu 1976: medalie de aur (1984, 2000, 2004 ), medalie de argint (1976, 1980, 1988, 1992), medalie de bronz (1996, 2008, 2012), conform news.ro.
Din echipa tricoloră medaliată ultima dată la JO, bronz în 2012, a făcut parte şi Cătălina Ponor, care la ediţia din acest an, de la Rio, a reuşit să se califice în finala de la bârnă. Ea se află la a treia participare olimpică, după ediţiile din 2004 şi 2012.