MENIU

Doliu în handbalul românesc. O legendă, Ghiță Licu, s-a stins

Doliu în handbalul românesc. O legendă, Ghiță Licu, s-a stins

Fostul mare handbalist Ghiță Licu, campion mondial în 1970 și 1974, s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani, în noaptea de luni spre marți, a anunțat Federația Română de Handbal

Născut pe 1 decembrie 1945, la Fierbinți (Ilfov), Licu a evoluat ca pivot și a cucerit două titluri de campion mondial, în 1970 și 1974, precum și bronz în 1967, fiind medaliat cu argint la JO din 1976 și cu bronz în 1972. Licu senior a jucat 291 jocuri și a marcat 1.336 goluri în loturile naționale, fiind component al echipei sale de suflet, Dinamo București.

Ca antrenor la Dinamo (1980-1993) sau la SC Magdeburg (1993-2006), Ghiță Licu a dus mai departe disciplina, rigurozitatea, chiar duritatea, căpătate în ani de antrenament, petrecuți în teren sau pe bancă, se arată în comunicatul FRH.

"Sincere condoleanțe familiei. A trecut în neființă un handbalist, un bărbat, un om care a trăit drept întreaga viață. O să ne lipsești nea Ghiță", a spus Alexandru Dedu, președinte FRH.

Înmormântarea va avea loc joi, în comuna Pantelimon.

Mai multe articole despre:
handbal ghiță licu ghiță licu a murit