MENIU

49 de copii cu vârste peste şapte ani, operați de chirurgi FĂRĂ specializare în pediatrie, la Spitalul din Târgu Jiu. Recent, un adolescent de 16 ani a MURIT la câteva ore după internare

49 de copii cu vârste peste şapte ani, operați de chirurgi FĂRĂ specializare în pediatrie, la Spitalul din Târgu Jiu

Informații incredibile ies la iveală legate de Spitalul din Târgu Jiu. Chirurgi din spital fără specializare în pediatrie au operat în acest an zeci de copii, susțin oficiali ai unității medicale. Vorbim despre același spital unde un chirurg a refuzat să îl opereze pe Andrei, adolescentul de 16 ani care a murit la câteva ore după internare. Medicul a invocat că nu este specializat în chirurgie pediatrică, iar băiatul - care s-a dovedit că avea peritonită - a decedat după ce a aşteptat mai multe ore o ambulanţă care să-l transfere la spitalul din Craiova.

Chirurgii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au operat, anul acesta, în secţiile Chirurgie 1 şi Chirurgie 2, în total, 49 de copii cu vârste peste şapte ani, au declarat pentru News.ro oficiali ai Spitalului Judeţean din Târgu Jiu.

Medicul de gardă de la Spitalul din Târgu Jiu rupe tăcerea după decesul adolescentului de 16 ani: Lista cu „NU AVEM” devine îngrijorător de lungă

Aceştia au precizat că este vorba despre intervenţii realizate de chirurgi fără specializare în chirurgie pediatrică, dar care au intervenit la cazuri urgente.

Unitatea sanitară are un singur chirurg cu specializarea chirurgie pediatrică, acesta fiind în concediu medical. Un al doilea chirurg pediatru, care are contract de prestări servicii cu spitalul, acordă consultaţii doar în policlinică.

Guvernul modifică legislația privind tratamentul minorilor, după cazul mortal de la Târgu Jiu: Persoanele sub 18 ani pot fi tratate de orice medic, în caz de urgență