MENIU

NOI REGULUI la vizitarea pacienților internați în spitale: MODIFICĂRILE propuse de Ministerul Sănătății - DOCUMENT

Paturi spitale

Ministerul Sănătății a lansat în consultare publică un proiect de ordin care reglementează programul de vizitare a pacienților internați. Documentul prevede, printre altele, care este programul de vizitare zilnic și cel din weekend, dar și faptul că părinții copiilor sub 14 ani îi pot însoți permanent. Totodată, se prevede că aparținătorii trebuie să primească informații în cel mult 2 ore de la internarea rudelor.

Printre cele mai importante prevederi ale proiectului, le amintim pe următoarele:

Programul de acces al vizitatorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice se realizează de luni până vineri în intervalul orar 15:00 – 20:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10:00 – 20:00.

Accesul vizitatorilor în salon este permis după cum urmează:

a) în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, 1 vizitator/pacient, putând fi vizitat un pacient în același timp;
b) în saloanele cu un număr mai mare de 3 paturi, 1 vizitator/pacient, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp.


Durata vizitei este limitată la 30 de minute. În situații de evenimente epidemiologice, aceasta se scurtează la 15 minute.

Programul de vizită la nivelul unității sanitare poate fi suspendat în situațiile de risc epidemiologic.

Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecții acute.

În timpul vizitei, vizitatorii au următoarele obligații:

a) să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției. Echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară;
b) să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.


La internare, unitatea sanitară alocă fiecărui pacient un cod numeric unic care va fi comunicat aparținătorilor. Furnizarea telefonică către aparținători a informațiilor despre starea de sănătate a pacientului se face numai după confirmarea codului numeric unic.

Unitățile sanitare au obligația, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, de a elabora proceduri și de a implementa un sistem de informare a aparținătorilor pacienților, care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului, să fie comunicate aparținătorilor, telefonic/sms, la cerere, următoarele informații: secția/compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant și numărul de telefon apelabil pentru informații despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.

Pentru pacienţii internaţi pe oricare dintre secţiile/compartimentele unităţii sanitare, la solicitare, cu respectarea drepturilor pacientului, aparținătorii pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul şef/coordonator de secţie/compartiment, aprobat de directorul medical şi afişat la loc vizibil la intrarea în unitatea sanitară.

În cazul pacienţilor în stare critică sau terminală, indiferent de secţia/compartimentul în care aceştia sunt internaţi, aparținătorii au dreptul de a vizita pacientul zilnic, indiferent de oră. În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment permit acest lucru, se poate asigura prezenţa permanentă lângă pacient a unui singur aparținător, cu acordul medicului curant. În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment nu permit accesul permanent, se va asigura accesul într-un spaţiu de aşteptare, în apropierea secţiei/compartimentului.

În cazul pacienţilor internaţi care au un grad redus de mobilitate din cauza patologiei prezentate, pe oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară, accesul unui însoțitor poate fi permanent, cu respectarea măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

În cazul copiilor internaţi în secţiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre aparținători, dacă se solicită acest lucru.

În cazul copiilor până la 14 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezenţa unui aparţinător permanent, dacă se solicită acest lucru.

În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezenţa unui aparţinător permanent, cu acordul şefului de secţie/coordonatorului de compartiment.

Programul de vizite se afișează la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil și accesibil vizitatorilor, precum și pe site-ul unității sanitare.

Este strict interzisă perceperea oricăror taxe pentru vizitarea pacienţilor în unităţile sanitare publice, cu excepția taxelor legate de parcare.

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin constituie cauză de încetare a contractului de management

Documentul integral poate fi consultat AICI

Mai multe articole despre:
ministerul sanatatii program vizita spital