MENIU

ANSVSA dă iama în abatoare, piețe și supermarketuri

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va intensifica, începând cu data de 28.11.2019 și până în data de 07.01.2020, acțiunile de control în perioada sărbătorilor de iarnă, cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare și răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Potrivit ANSVSA, se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar respectă măsurile privind combaterea pestei porcine africane (PPA), a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii proaspete de porc, precum și a modului de marcare şi certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc, sau care conţin carne de porc.

În acest sens, la nivelul DSVSA judeţene şi, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi constituite echipe, care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, vor verifica modul de sacrificare a porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare.  De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie județene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor, cărnii și produselor din carne.

Obiectivele vizate în cadrul acestor acțiuni sunt: pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.).Piețele agroalimentare vor fi supravegheate de către medicii veterinari care vor sancționa comercializarea produselor în alte condiții decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare.

Totodată, cu ocazia acestor controale, o atenție deosebită va fi acordată verificării condițiilor sanitare veterinare și de igienă existente în locurile organizate periodic de către autoritățile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiționale (de ex. târguri de Crăciun).

 

Mai multe articole despre:
ANSVSA control piețe abatoare