Obiceiul banal care poate agrava răceala. Mulți cred că îi ajută să scape de boală
Un obicei banal despre care mulți cred că ne ajută să săpăm mai repede de răceala poate avea efect contrariu, avertizează specialiștii. Este vorba, chiar dacă pare greu de crezut, despre suflatul nasului.
Un nou studiu atrage atenţia că suflatul nasului oferă o ușurare temporară când suntem răciți, dar, dacă este făcut incorect, poate înrăutăți simptomele și poate provoca diverse complicații.
n mod normal, nasul produce între 1 și 2 litri de mucus zilnic, cantitate care crește atunci când suntem bolnavi. În timpul răcelii, nasul produce un mucus mai gros pentru a reține virușii, explică Dr. Peter Filip, specialist în rinologie la Rush University Medical Center din Chicago.
Folosind un colorant special, cercetătorii au demonstrat că suflatul puternic al nasului poate împinge mucusul înapoi în sinusuri, agravând infecția transmite CNN, potrivit Mediafax.
Mai mult, presiunea exercitată poate cauza diverse probleme, precum dureri de urechi, când lichidul din sinusuri călătorește prin tubul Eustachian până la urechea medie, sângerări nazale, cauzate de deteriorarea vaselor de sânge, vestibulită nazală, o infecție bacteriană care apare lângă intrarea în nas, dureri de cap, din cauza presiunii exercitate asupra sinusurilor. În cazuri extreme și foarte rare, s-au raportat chiar fracturi orbitale care au afectat vederea.