În cât timp ajung în CREIER particulele de plastic din apa potabilă - STUDIU ȘOCANT
Particulele de microplastic sunt pe cale să devină unul dintre cei mai periculoși factori poluanți și o amenințare serioasă pentru sănătate. Studiile recente au indicat prezența acestora în sânge, în laptele matern și chiar în placentă, iar în curând ar putea fi depistate și în creier.
Folosind modele computerizate pentru a urmări dispersia particulelor nanoplastice – care sunt sub 0,001 milimetri și invizibile cu ochiul liber – cercetătorii au stabilit că acestea au circulat pri
Problema este că odată ajunse în creier, „particulele de plastic ar putea crește riscul de inflamație, tulburări neurologice sau chiar boli neurodegenerative precum Alzheimer sau Parkinson”, a declarat unul dintre cercetători, care a precizat însă că este nevoie de mai multe cercetări pentru a determina relația. între materiale plastice și aceste tulburări ale creierului, scrie The Guardian.
Pe lângă consecințele degenerative potențial severe, cercetătorii cred, de asemenea, că contaminarea cu microplastice în creierul nostru poate provoca efecte pe termen scurt asupra sănătății, cum ar fi tulburări cognitive, neurotoxicitate și niveluri alterate de neurotransmițători, care pot contribui la schimbări comportamentale.