Cum grăbim coacerea unui avocado. Detaliul care face diferența
Avocado se numără printre fructele iubite de români. Cu toate acestea, puțini știu cum să procedeze atunci când cumpără un fruct necopt sau unul negru în interior. Iată câteva trucuri pentru a alege un avocado bun și cum putem să-i grăbim procesul de coacere.
Cum știm când un avocado este copt
Nimeni nu vrea un fruct crud. Cumpărăm avocado cu gândul să pregătim o salată de avocado sau să servim fructul la micul dejun. Surpriza vine când descoperim că nu este copt. Puțină lume știe că există câteva trucuri pentru a grăbi coacerea. Înainte de a afla aceste lucruri, trebuie să știi cum îți dai seama când un avocado este copt.
„Dacă nu vrei să cumperi un avocado ready-to-eat, care este mai scump, înseamnă că trebuie să alegi un avocado mai tare, pe care să-l lași la copt. Poți să ai și norocul de a nimeri un fruct copt. Îți dai seama dacă îl apeși pe coajă și simți că are consistența untului.
Este foarte important, când cumperi fructul, să fii atentă la un mic detaliu care va face diferența: îndepărtează codița, iar dacă observi în interior o culoare verde-gălbuie, atunci fructul este bun și ai șanse ca el să se coacă frumos. Nu cumpăra un avocado dacă observi că este maroniu sub codiță”, se arată pe andreearaicu.ro.
Cum grăbim coacerea unui avocado
Pentru a grăbi coacerea acestui fruct, trebuie să-l înveliți într-un ziar. După ce ați făcut acest lucru, fructul se păstrează câteva zile într-un loc întunecat. Important de menționat este faptul că trebuie verificat în fiecare zi, întrucât în sezonul cald, acesta se va coace mult mai repede. Potrivit sursei citate, va dura între 2 și 4 zile ca un avocado să devină moale și gustos.
O altă metodă de grăbire a coacerii este următoarea: Ia un ziar și învelește avocado alături de o banană. Fructele trebuie păstrate la temperatura camerei și verificate neapărat după o zi sau două. Banana este cea care eliberează o substanță care grăbește procesul de coacere al unui avocado, astfel că trucul este folosit deseori de cei care adoră să mănânce regulat alimentul care conține grăsimi naturale.
Poftă bună!