Borsec, cel mai puternic brand românesc (P)
Borsec este, din nou, cel mai puternic brand autohton, potrivit Topului 100 al celor mai puternice branduri româneşti, lansat de Biz împreună cu compania de cercetare Unlock Market Research. Borsec este campioana brandurilor româneşti ocupând prima poziţie în top, o marcă iubită, aproape de consumatori.
BrandRo, topul "100 cele mai puternice branduri româneşti", aflat la cea de a opta ediție, măsoară “puterea” mărcilor româneşti din perspectiva investiţiei de încredere şi afectivitate care le este acordată de către consumatori, fără a lua în calcul indici financiari și comerciali. Studiul are la bază 1.000 de interviuri online şi este reprezentativ la nivel urban, la nivel de regiune, grad de urbanizare, împărţire pe sex şi vârstă a populaţiei între 18 şi 55 de ani. Respondenţii au realizat alegeri între calupuri de mărci, respectiv au ales care este cea mai importantă și care este cel mai puțin importantă marcă pentru ei.
Aceștia au făcut alegeri multiple între combinații unice de mărci. În urma acestor alegeri a fost calculat un indice de preferinţă pentru fiecare brand care ulterior a fost analizat împreună cu indicele de importanţă al fiecărei categorii în parte, obținându-se astfel topul final.
Performanţa mărcilor româneşti este măsurată în baza a trei indicatori: importanța mărcii, gradul de utilizare şi notorietatea ei. Românii au fost întrebaţi şi cum sunt mărcile româneşti, iar răspunsul a fost că mărcile româneşti sunt simple, naturale, cu tradiţie, accesibile, la un preţ bun, durabile şi originale.
Apa minerală este o categorie cu tradiție în România, rămânând o piatră de temelie pentru ceea ce înseamnă mărci românești și unul dintre lucrurile care au reușit să ne ducă peste hotare, fiind recunoscută atât din punctul de vedere al calității, cât și al tradiției îndelungate.
Regina apelor minerale Borsec este un brand cu o tradiţie de peste 210 de ani, ce a reuşit să se impună prin calitatea deosebită, fiind o veritabilă valoare naţională.