MENIU

Şedinţă comună România - Moldova, la Neptun, pe tema ridicării unor poduri peste Prut

Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea, marţi, o şedinţă comună, în staţiunea Neptun, condusă de prim-ministrul Victor Ponta şi prim-ministrul moldovean Valeriu Streleţ, şedinţă la care se vor stabili noile proiecte comune ale celor două state.

Reuniunea celor două guverne a fost decisă cu prilejul vizitei premierului Victor Ponta la Chişinău, în 27 august, când au fost stabilite priorităţile pentru agenda bilaterală în următoarele luni şi a fost semnat cel de-al 4-lea Protocol Adiţional la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro.

Membrii celor două guverne vor stabili în şedinţa de la Neptun noile proiecte ce vor fi finanţate în baza acestui acord. O atenţie specială va fi acordată continuării proiectelor de infrastructură în domeniul energetic, pentru asigurarea interconectării sistemelor naţionale electrice şi de gaze naturale, precum şi în domeniul transporturilor, prin proiectarea şi realizarea unor noi poduri peste Prut. De asemenea, va fi exprimat interesul reciproc pentru posibila participare a unor companii din România la viitoare privatizări în diverse sectoare economice din Republica Moldova.

Alte proiecte pregătite pentru a fi analizate în cadrul şedinţei vizează domenii ale agriculturii şi protecţiei mediului, dar şi sprijin în dezvoltarea domeniului sănătăţii, prin extinderea serviciului de intervenţie de urgenţe în Republica Moldova, conform Mediafax.

O componentă specială din programul de asistenţă financiară acordată de România va fi domeniul învăţământului. Este preconizată continuarea proiectelor de construcţie de grădiniţe, în special în mediul rural, precum şi extinderea programelor de burse pentru studiu în România, cu precădere pentru specializări neacoperite în Republica Moldova.

Totodată, este de aşteptat ca pe agenda convorbirilor în plen, în cadrul întâlnirilor separate ale prim-miniştrilor Victor Ponta şi Valeriu Streleţ precum şi în discuţiile sectoriale ale miniştrilor de resort, să fie incluse aspecte recente ale evoluţiilor în parcursul european al Republicii Moldova precum şi teme regionale de actualitate care preocupă cele două ţări.