Victor Ponta: Moțiunea este o greșeală. Dacă va trece, Iohannis numește premierul
Deputatul Victor Ponta a venit duminică la Grupul PSD, afirmând că vrea să-şi spună punctul de vedere în faţa parlamentarilor social-democraţi.
"Eu sunt membru al Grupului PSD, nu m-a exclus nimeni din Grupul PSD, sunt deputat PSD şi am venit alături de colegii mei să îmi spun punctul de vedere. Eu sper că PSD nu declanșează războiul nuclear împotriva PSD. Întotdeauna există loc de dilog până în ultima secundă.", a declarat Ponta înainte de a intra în sala Grupului PSD.
Întrebat în legătură cu moţiunea de cenzură şi faptul că numele său apare în textul documentului, Ponta a răspuns: "Împotriva mea şi cu numele meu s-au făcut multe moţiuni de cenzură, dar este prima pe care o face PSD. În rest, sunt obişnuit cu moţiuni de cenzură cu numele meu. Au fost destule cred în 4 ani".
El a adăugat că această moţiune este o greşeală.
UPDATE: "Am vorbit în interiorul grupului şi îi mulţumesc domnului Ciolacu, care mi-a dat cuvântul. Am transmis un punct de vedere al meu, ca fost preşedinte, fost premier, depunerea efectivă a moţiunii e un război atomic în care va pierde PSD şi va câştiga preşedintele Iohannis. Mai e timp. Vă spun în numele premierului că dacă moţiunea nu îndeplineşte numărul, Sorin Grindeanu va discuta cu conducerea PSD şi ALDE cum se formează Guvernul Grindeanu 2", a declarat Victor Ponta.
Acesta a declarat că în cazul celuilalt scenariu, dacă moţiunea va trece, atunci "singura persoană care va putea numi premierul este Iohannis".