Victor Ponta, despre rectificarea bugetară: Oricum o întorci şi o faci, e pozitivă!
Premierul Victor Ponta a declarat în deschiderea şedinţei de Guvern, în care s-a adoptat rectificarea bugetară, că oricum "o întorci sau o faci", rectificarea este pozitivă, în opinia sa. Mai mult, premierul le-a spus miniştrilor să cheltuie banii
"Vreau să prezentăm foarte clar principalele date ale rectificării bugetare. Și, fiind toți miniștrii prezenți, cine e nemulțumit să zică acum, dacă e cineva, dacă nu, înțeleg că o vom pune în aplicare. (...) În primul rând este, în limbajul nu doar bugetar-fiscal, și în limbajul omului obișnuit, este o rectificare pozitivă. Avem bani mai mulți, cheltuieli mai mici decât au fost prevăzute în Legea bugetului aprobată de Parlamentul României. Deci, oricum o întorci, oricum o faci, e pozitivă, căci sunt mai mulți bani. Fiecare român înțelege dacă are mai mulți bani decât și-a planificat și a cheltuit mai puțin, sigur, că este o rectificare pozitivă", a explicat premierul.
Potrivit acestuia, sunt asigurate "absolut toate drepturile constituționale fundamentale — salarii, pensii, alocații, ajutoare de șomaj, disponibilizări".
"De trei ani și jumătate ne-am obișnuit că e normal, dar să nu uităm când nu era normal și când nu erau bani de pensii și salarii. Deci, până pe 31 decembrie 2012, sigur, și după aceea, dar vorbim pe anul 2016 nu există niciun fel de dificultate și de problemă pentru drepturile fundamentale", a spus Victor Ponta.
El a precizat că principala alocare bugetară la această rectificare se referă la "noi drepturi pe care Parlamentul le-a aprobat și președintele le-a promulgat".
"Drepturi, din punctul de vedere al Guvernului, corecte, sunt de fapt reveniri în cele mai multe cazuri la ceea ce au tăiat alții în 2010. Și mă refer aici la faptul că alocăm toți banii necesari, doamna ministru, nu vă lipsește niciun leu, da, pentru plata alocațiilor mărite pentru copii, pentru plățile suplimentare aprobate de Parlament pentru veteranii de război, pentru foști deținuți politici, pentru aviatori, personalul navigant, pentru diplomați, pentru grefieri, pentru toate categoriile sociale. Astăzi, când vorbim, la trei ani de la preluarea guvernării, nu mai există nicio categorie, care a fost nedreptățită în 2010 — 2011, să nu-și fi primit, practic, banii înapoi. Și sunt lucruri în plus pe care am putut să le facem printr-o bună administrare", a susținut șeful Executivului.
Premierul a mai anunţat şi câţi bani va primi, în urma rectificării, Administraţia Prezidenţială:
"La sănătate nu se taie, se dă. La MAPN câştigaţi bani, nu pierdeţi. La sănătate, domnul secretar de stat, nu se taie se dă, minus cu plus da plus. Sunt 478 de milioane in plus si asigurarea pentru departamentul de situaţii de urgenţă, toti banii pe care departamentul i-a cerut, în asa fel incat sa nu fie niciun fel de problemă. La cultură nu se taie bani şi Teatrul Naţional să ii spuneţi lui Caramitru ca i-am asigurat şi locuri pentru oameni care să şi lucreze. La Cotroceni, 10 milioane de de lei în plus. Am dat cât au cerut. Cred că preşedintele trebuie să faca deplasari si sa aibă banii de protocol necesar. Stimaţi colegi nu pierdeţi nimic, câştigaţi, atat!", a spus premierul.
Guvernul a aprobat astăzi prima rectificare bugetară din 2015! În ansamblu, instituţiile publice primesc patru miliarde de lei în plus faţă de bugetul iniţial, dar la unele capitole sunt tăieri importante. Transporturile, de exemplu, pierd un miliard de lei din sumele alocate pentru cofinanţarea proiectelor din bani europeni. În schimb, Guvernul asigură banii pentru creşterea indemnizaţiilor pe care le primesc demnitarii. Iar la Ministerul Muncii se adaugă 1,2 miliarde de lei pentru plata alocaţiilor majorate, a pensiilor şi a indemnizaţiilor.