MENIU

Ursula von der Leyen anunță un "moment istoric pentru spațiul Schengen": Ziua de mâine marchează o dată importantă, un mare succes pentru ambele ţări

Ursula von der Leyen / Foto: Profi Media

Preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen afirmă că ziua de 31 martie marchează o dată importantă, fiind data la care Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. ”Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen”, declară şefa CE.

Conform CE, Consiliul va trebui să adopte o decizie prin care să stabilească data de la care se vor elimina controalele la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, România şi celelalte ţări Schengen, relatează News.ro.

Comisia Europeană precizează că va continua să ofere Preşedinţiei Consiliului tot sprijinul necesar pentru a se asigura că o decizie privind frontierele terestre poate fi luată în cursul anului 2024.

Comisia Europeană salută cu entuziasm faptul că Bulgaria şi România devin state membre ale spaţiului Schengen, iar controalele la frontierele aeriene şi maritime interne vor fi eliminate, considerând că este o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023.

Noi condiții de călătorie pentru români, din 31 martie, odată cu intrarea în spațiul Schengen aerian și maritim

„Aderarea la spaţiul Schengen a celor două state membre aduce o extindere semnificativă a celui mai mare spaţiu comun din lume fără controale la frontierele interne, sporindu-i atractivitatea”, precizează CE.

 „Ziua de mâine (duminică - n.r.) marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen – cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică şi mai unită pentru toţi cetăţenii noştri”, a afirmat Ursula von der Leyen.

La rândul său, Margaritis Schinas, vicepreşedinte pentru promovarea modului nostru de viaţă european, a subliniat că aderarea României şi Bulgariei fortifică spaţiul Schengen, defint drept “bijuterie a coroanei” atât de emblematică pentru stilul de viaţă european, în beneficiul pieţei interne, al economiilor şi al cetăţenilor europen.

Măsuri pentru aderarea la Schengen aerian: Guvernul a modificat mai multe acte normative în domeniul străinilor şi al frontierei

”Bulgaria, România, vă felicit din toată inima pentru munca susţinută care v-a adus în acest punct. Este o realizare nu doar meritată, ci şi prea îndelung aşteptată. Şi vom continua să înaintăm împreună”, a adăugat Schinas.

„De astăzi, Bulgaria şi România vor aplica pe deplin acquis-ul Schengen. Acest pas va face UE mai puternică şi mai sigură, va asigura o mai bună protecţie a frontierelor noastre externe, va schimba vieţile a milioane de persoane şi va facilita călătoriile. Atât de mulţi oameni din România şi din Bulgaria au muncit pentru aceasta! Sunt foarte mândră de eforturile lor. Astăzi vor fi eliminate controalele la frontierele aeriene şi maritime interne. Următorul pas este eliminarea controalelor şi la frontierele terestre interne. Discuţiile din cadrul Consiliului vor continua anul acesta. Şi vă asigur că aceasta este prioritatea pentru sfârşitul mandatului meu”, a subliniat, la rândul său, Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne.

Din luna decembrie a anului trecut, ambele state membre au luat toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea fără probleme a normelor Schengen începând cu 31 martie 2024. Cadrele de cooperare lansate la începutul lunii martie de către Comisie împreună cu Bulgaria şi România se bazează pe implementarea cu succes a proiectelor-pilot pentru proceduri rapide de azil şi returnare. Cu aceste cadre de cooperare, România şi Bulgaria vor contribui în continuare la consolidarea cooperării în materie de frontiere şi migraţie, precum şi la eforturile europene comune de abordare a securităţii UE la frontierele externe şi a provocărilor legate de migraţie.

În plus, a fost lansata o iniţiativă regională privind cooperarea poliţienească între statele membre aflate de-a lungul rutei Balcanilor de Vest şi a rutei est-mediteraneene, adică între Bulgaria, România, Austria, Grecia, Ungaria şi Slovacia. Astfel, ţările vor putea căuta împreună soluţii durabile la provocări conexe precum criminalitatea transfrontalieră.

”Bulgaria şi România au demonstrat un angajament susţinut pentru asigurarea unei protecţii adecvate a frontierelor externe ale UE şi au jucat constant un rol important în securitatea internă a spaţiului Schengen”, potrivit CE.

Consiliul va trebui să adopte o decizie prin care să stabilească data de la care se vor elimina controalele la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, România şi celelalte ţări Schengen. Comisia precizează că va continua să ofere Preşedinţiei Consiliului tot sprijinul necesar pentru a se asigura că o decizie privind frontierele terestre poate fi luată în cursul anului 2024.