MENIU

Unde se plimbă Zgonea şi deputaţii. Peste 450 de deplasări în 2016. Ce destinaţii exotice au

Urmează un an plin de vizite externe pentru deputaţi. Aceştia vor face, potrivit Mediafax, peste 450 de deplasări, adică, în total, peste 1100 de zile petrecute în străinătate. Conducerea Camerei, de exemplu, va merge în America, Asia, Orientul Mijlociu, Africa şi Europa.

Conducerea Camerei Deputaţilor va face, anul viitor, câte o vizită oficială în Caucaz - Asia Centrală, Asia de Sud-Est - Oceania, America de Nord, America Latină, va merge de două ori în Orientul Mijlociu şi Africa şi de cinci ori în Europa, în vreme ce deputaţii au în program peste 450 de reuniuni, scrie Mediafax.

Potrivit programului de relaţii externe al Camerei Deputaţilor pentru anul viitor, aprobat de Biroul Permanent în şedinţa din 14 decembrie, conducerea Camerei Deputaţilor va face 11 deplasări externe în toate colţurile lumii, acţiuni de diplomaţie parlamentară plătite din bani publici, cu scopul declarat de a consolida obiectivele de politică externă asumate de România. Deplasărilor făcute de conducerea Camerei Deputaţilor li se adaugă cele făcute de aleşii din Comisia pentru politică externă care şi-au programat 8 deplasări în Europa, Asia de Sud şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, precum şi America de Nord. Deputaţii din Comisia pentru Afaceri Europene vor face tot 8 vizite oficiale şi nu vor părăsi spaţiul european.

În plus, Programul anual de relaţii cu adunări şi organisme parlamentare internaţionale însumează peste 450 de deplasări şi reuniuni în străinătate, pentru mai multe persoane, pe durate cuprinse de la 2 la 7 zile. Dacă toate aceste deplasări s-ar efectua, deputaţii ar petrece peste 1.100 de zile - echivalentul a trei ani - în străinătate. Cele mai multe reuniuni, 59, vor avea loc în cadrul relaţiei cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Deputaţii mai au în program evenimente ca Forumul Crans Montana, Monaco World Summit sau reuniunile Asociaţiei Parlamentarilor Europeni pentru Africa. Şi pentru Mic dejun cu rugăciune sunt programate 6 reuniuni în străinătate pentru 4 persoane de câte 4 zile. Ediţia din România a acestui eveniment va fi organizată pentru 200 de persoane timp de 4 zile.