Un deputat exclus din PP-DD a anunțat că va contesta măsura în înstanță
Deputatul Gabriela Anghel, exclusă din PPDD, anunţă că va contesta la forurile partidului şi în instanţă decizia, acuzând ”felul discreţionar” în care este condus PPDD şi faptul că protocolul cu PSD a adus ”doar avantaje materiale grupului restrâns de la conducerea partidului”, scrie Mediafax.
Deputatul Gabriela Lola Anghel, aleasă într-un colegiu uninominal din judeţul Prahova şi exclusă din PPDD alături de alţi patru deputaţi, anunţă, printr-un comunicat remis MEDIAFAX miercuri seară, că va ataca la forurile partidului şi în instanţele judecătoreşti decizia de excludere şi că acelaşi lucru îl vor face şi colegii săi excluşi din partid, transmite corespondentul MEDIAFAX. ”Alături de colegii mei, intenţionez să contest această decizie atât în forurile partidului, cât şi în instanţele judecătoreşti”, spune Gabriela Anghel în documentul citat, menţionând că Secretariatul general al PPDD a anunţat-o cu privire la excludere printr-un e-mail trimis miercuri. Totodată, deputatul prahovean acuză modul ”discreţionar” în care partidul este condus de către ”o grupare”.
Mai multe pe Mediafax