MENIU

Liviu Voinea, propunerea surprinzătoare a PSD pentru funcţia de premier

<p>Liviu Voinea</p>

Fostul ministru al Bugetului Liviu Voinea este propunerea PSD pentru a ocupa funcţia de premier, după demisia lui Victor Ponta. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după consultările avute cu preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni. Voinea este viceguvernator BNR, tehnocrat susţinut de social-democraţi.

Liviu Voinea s-a născut în anul 1975, a absolvit în 1997 Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din ASE, iar în 1998 a obţinut titlul de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la Stockholm University School of Business.

El are o specializare în "sociologia bunăstării", la Universitatea Bucureşti, şi o diplomă în statistică în ştiinţele sociale, la University of Essex, Marea Britanie.

Voinea a fost numit, în presă, "analistul de serviciu" pe teme economice al PSD şi, ulterior, al USL.

Numele lui Voinea a fost vehiculat, în 2009, şi în ceea ce priveşte ocuparea funcţiei de premier, presa speculând că Mircea Geoană l-ar fi desemnat să conducă Guvernul dacă ar fi câştigat alegerile din 2009, scrie MEDIAFAX.

În 2009, Voinea a devenit membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al Eximbank, instituţie condusă de Ionuţ Costea, cumnatul candidatului la prezidenţiale la acea vreme Mircea Geoană.

Presa a relatat că Voinea a încasat, în calitate de membru în CA al Eximbank, circa 4.200 de euro pe lună în 2009, potrivit declaraţiilor de avere trimise la ANI de către funcţionarii publici.

Tot din postura de membru în CA al Eximbank, Voinea a adus critici Tratatului Fiscal, gest pentru care europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a solicitat revocarea acestuia dintr-o funcţie remunerată de stat.

Mai multe articole despre:
premier Liviu Voinea Ponta demisie