MENIU

Surpriză la Primăria Capitalei. Cine vrea să candideze pentru un mandat de edil

Ciprian Ciucu, consilier general al PNL, a anunțat că intenţionează să primească sprijinul partidului său pentru a candida la alegerile pentru Primăria Capitalei. El a menţionat că, dacă nu ar crede că obţine sprijinul PNL în acest sens, nu l-ar cere.


"Dacă nu aş crede că-l obţin, nu l-aş cere. Sunt convins că am locul meu în această competiţie şi am şansele mele destul de mari să obţin acest sprijin", a declarat Ciucu, citat de agerpres.ro.

Acesta a menţionat că nu ştie ca alţi colegi din PNL să-şi fi făcut publică această intenţie.

"Nu ştiu ca alţi colegi să-şi fi făcut această intenţie publică sau clară nici măcar în interiorul partidului, pentru mine e important de acum oamenii să ştie ceea ce vreau, ceea ce urmăresc, nu vreau să le fac surprize, vreau să fiu predictibil în raport cu colegii mei", a spus Ciucu.

În opinia sa, Opoziţia ar trebui să aibă un singur candidat la Primăria Capitalei.

Mai multe articole despre:
candidat primărie