Stelian Ion, mesaj pentru Ciolacu: Este foarte trist să ajungi brelocul altcuiva
Fostul ministru al Justiţiei recent demis de premier, Stelian Ion, a declarat că Florin Cîţu poartă în mod direct responsabilitatea crizei politice de la Bucureşti. Stelian Ion l-a asemănat pe Cîţu cu Liviu Dragnea şi a acuzat că premierului nu îi aparţin în totalitate deciziile luate la Guvern.
"Omul de la care a plecat acest iureş este Florin Cîţu. Se pare că Florin Cîţu alege tactica de a tergiversa cât se poate de mult pentru că ştie că nu mai are susţinerea din Parlament. Pe noi nu ne interesează jocurile acestea interne, însă nu te poţi opune unui mecanism democratic. Nu mai are susţinerea Parlamentului. Ocupă fotoliul de premier în mod nelegitim şi se ascunde sub tot felul de pretexte, încălcând grav Constituţia şi regulamentele Parlamentului pentru a amâna votul pe moţiunea de cenzură", a declarat Stelian Ion, la un post TV.
"Am mai auzit asta în legislatura trecută, când Liviu Dragnea încerca să blocheze convocarea unei sesiuni extraordinare. Atunci colegii din PNL erau împotrivă, acum Florin Cîţu a abordat aceeaşi strategie", a explicat Stelian Ion.
Întrebat dacă şi lui Florin Cîţu îi va creşte mustaţă precum lui Liviu Dragnea, în contextul în care îl aseamănă cu fostul lider PSD, Stelian Ion a transmis: "Nu ştiu dacă îi va creşte mustaţă, dar i-au crescut deprinderi asemănătoare cu ce făcea Liviu Dragnea. Anii trecuţi le critica, acum le-a împrumutat fără nicio ezitare. Ajungi să faci exact ce criticai la alţii. Florin Cîţu doar cu ajutorul lui Marcel Ciolacu şi al PSD îşi mai exercită această funcţie de premier".