Impozitarea bacșișului, taxată dur în PSD
După ce Viorica Dăncilă a refuzat să adopte în Guvern mai multe proiecte propuse de acesta, Teodorovici a depus legile în Parlament. O parte dintre aceste a au ajuns la vot final, iar colegii de partid au fost puşi în faţa faptului împlinit. Social-democraţii se tem ca noile taxe îi vor speria pe alegători. Şi Viorica Dăncilă a criticat proiectele, informează Realitatea TV.
Potrivit unor surse, parlamentarii PSD sunt suparaţi că unele din proiectele depuse în Parlament, fără a fi discutate în partid, au ajuns la vot final.
Cel mai criticat a fost proiectul care propune impozitarea bacşişului, care a ajuns la Camera Deputaţilor, la vot final.
Potrivit unor surse, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a susţinut în şedinţa social-democraţilor că impozitarea bacsisului e o lege proasta şi că aceste impozite nu ajută în campania electorală.
La rândul său, senatorul Robert Cazanciuc a declarat că PSD are o lista agreată de proiecte de lege și doar acelea trebuie să fie susținute în Parlament.
Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat că „toate aceste legi" vor fi decontate de social-democraţi şi toti vor trebuie să le spună oamenilor de ce am facut aceste legi cu impozite.
Viorica Dăncilă a mărturisit în partid că l-a rugat pe Eugen Teodorovici sa nu depună proiectul în Senat pentru că vor pierde multe. Public, Viorică Dăncilă a declarat că proiectul privind impozitarea bacșișului a fost o greşeală, pentru că proiectul nu a fost discutat în partid.
Proiectul prevde impozitarea bacșișului și includerea unei sume numită bacsis pe bonul fiscal, nivelul bacșisului oferit de client fiind intre 0 si 15%.