MENIU

Senatorii PSD, ATAC LA BĂSESCU: Frânează Legislativul, 211 legi, întoarse din drum în ultimii 9 ani

Senatorii PSD, ATAC LA BĂSESCU: Frânează Legislativul, 211 legi, întoarse din drum în ultimii 9 ani

TRAIAN BĂSESCU. Senatorii PSD susţin că actualul şef al statului frânează activitatea Legislativului, ei prezentând date potrivit cărora Traian Băsescu a retrimis până acum, în mandatele sale, spre reexaminare, un număr dublu de legi faţă de Ion Iliescu şi de aproape zece ori mare decât Emil Constantinescu.

TRAIAN BĂSESCU. De asemenea, invocând numărul sesizărilor de neconstituţionalitate care s-au soldat cu decizii de neconstituţionalitate, Grupul senatorilor PSD susţine că Traian Băsescu a redus Curtea Constituţională la rangul de "vioară în orchestra puterii sale".

Potrivit unui comunicat al senatorilor PSD remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, Traian Băsescu a retrimis, în perioada mandatelor sale, spre reexaminare, un număr dublu de legi faţă de Ion Iliescu şi de aproape zece ori mare decât Emil Constantinescu.

Senatorii social-democraţi arată că, în perioada când au îndeplinit mandatul de preşedinte, cei trei preşedinţi care s-au succedat la conducerea statului au retrimis Parlamentului spre reexaminare un număr total de 127 de legi: Ion Iliescu - 39, Emil Constantinescu - 8, Traian Băsescu – 78.

TRAIAN BĂSESCU. "Dacă luăm în calcul şi sesizările de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, rezultă că un număr de 211 legi care au fost întoarse din drum în ultimii 9 ani ai mandatului lui Traian Băsescu (faţă de un total de 104 în mandatele celor doi predecesori ai săi), încărcând excesiv agenda celor două Camere ale Parlamentului. Practic, Traian Băsescu a exploatat la maximum o manevră cvasilegală prin care a frânat activitatea legislativului”, se mai arată în documentul citat", se arată în comunicat.

În perioada posdecembristă, în România au fost şapte legislaturi şi trei trei preşedinţi: Ion Iliescu (între 1990-1996 şi decembrie 2001 – decembrie 2004), Emil Constantinescu (între decembrie 1996- decembrie 2000) şi Traian Băsescu (între decembrie 2004 - prezent).