Senatorii PNL: Oprea să demisioneze azi din Parlament! A implorat sa fie salvat!
Senatorii liberali îi cer fostului vicepremier Gabriel Oprea să demisioneze în cursul zile din Parlament pentru a putea fi urmărit penal, acuzându-l de comportament ''ticălos şi laş'', întrucât ar fi implorat salvarea prin sms-uri trimise tuturor senatorilor.
''Gabriel Oprea trebuie să demisioneze astăzi din Senatul României, înainte de începerea protestelor! Gabriel Oprea continuă să se poarte mişeleşte şi să mintă o întreagă Românie, afirmând în mod repetat că toate partidele au votat 'împotriva' începerii urmăririi sale penale. PNL se declară siderat de atitudinea acestui om lipsit de demnitate! Precizăm că toţi senatorii PNL prezenţi la votul din plenul Senatului, din 19 septembrie 2016, s-au exprimat în conformitate cu cele angajate public, adică în favoarea continuării anchetei în cazul senatorului Gabriel Oprea, fapt dovedit'', se arată într-un comunicat de presă al grupului PNL.
Ei îl acuză pe fostul vicepremier că anterior susţinerii discursului de apărare, Gabriel Oprea a încercat să intervină pe lângă colegi, prin expedierea de sms-uri tuturor senatorilor, inclusiv celor liberali, la data de 16 septembrie a.c., în care a rugat sa fie ajutat la votul decisiv, scrie Mediafax.
''Gabriel Oprea nu doar că a sfidat orice lege a moralităţii cerându-şi 'salvarea' în Senat, ci a determinat şi unii colegi să terfelească imaginea acestei instituţii. Nu a acceptat, aşa cum spune, protecţia politică prin vot, ci a solicitat-o! Dacă era un om de caracter, nu s-ar fi înjosit atât încât să implore toţii senatorii pentru a-l scăpa'', spun liberalii.