MENIU

Şeful NATO, la Cotroceni. Iohannis: România este puternică, într-o alianţă puternică

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a fost primit, joi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. Secretarul general al NATO s-a întâlnit şi cu premierul interimar Gabriel Oprea şi cu ministrul Apărării, Mircea Duşa. Vizita are loc în contextul în care pe teritoriul ţării noastre va fi înfiinţată Unitatea de Integrare a Forţelor NATO.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a prezentat pe scurt, în cadrul unei postări pe Facebook, în urma încheierii întrevederii cu Jens Stoltenberg, care au fost principalele puncte atinse în discuția cu înaltul oficial al NATO.

"Cu ocazia vizitei Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, am discutat despre cooperarea noastră și despre activitatea României în interiorul Alianței. Întreg demersul și politica Alianței noastre vizează consolidarea securității în spațiul euroatlantic. Nu ne dorim o confruntare sau o nouă cursă a înarmărilor. Ne bazăm pe înțelegerea de către toți oamenii politici responsabili a faptului că nu este în interesul niciunui stat să urmărească escaladarea unui conflict pe care nu îl poate câștiga, nici militar, nici economic. Așa cum am asumat prin Strategia Națională de Apărare, România își propune să fie nu doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate într-un context complicat, sprijinind parcursul pro-atlantic și pro-european al partenerilor noștri din vecinătatea estică. Tot astăzi, am vizitat împreună cu Jens Stoltenberg, sediul Unității NATO de Integrare a Forțelor, o structură ce reprezintă încă un pas făcut de NATO pentru întărirea securității României". 

 

 


Jens Stoltenberg a efectuat o vizită la Unitatea NATO de Integrare a Forţelor, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării Mircea Duşa, dar și Gabriel Oprea:

”Domnule președinte, ma bucur că mă aflu aici, mă bucur să văd cat de repede au mers lucrările. Totul a început toamna, trecută, lucrurile au mers foarte repede, aici în București. Această unitate arată un lucru clar: NATO este aici. Am plantat aici un pom, generațiile următoarese vor bucura de el”, a declarat Stoltenberg. 

Preşedintele Klaus Iohannis şi Jens Stoltenberg au susţinut o conferinţă de presă comună.

Principalele declarații ale secretarului general al NATO:

”Dragă Klaus, îmi face plăcere să mă aflu aici! Ne-am întâlnit la Bruxelles şi ne-am întâlnit şi la Consiliul European. Cred că este o expresie a cât de bine ne dezvoltăm cooperarea. NATO se bazează pe România, România se bazează pe NATO. Contribuţi la stabilitatea de la Marea Neagră. Aţi făcut decizii dificile care au încurajat creşterea economică şi a permis României să investească mai mult în Apărare. Voi folosi România ca un exemplu pentru toţi ceilaţi aliaţi. A reuşit să reducă deficitul şi să crească cheltuielile de apărare. Este posibil să creşti cheltuielile de apărare, dar şi să ai o politică fiscală responsabilă. Avem nevoie de o solidaritate puternică în interiorul Alianţei pentru că vedem o Rusie care încearcă să schimbe graniţele prin forţă. Vrem provocări care nu cunosc graniţe, cum sunt atacurile cibernetice. Trebuie să consolidăm capacitatea noastră de apărare. Creştem capacităţile forţei de reacţie a NATO. Voi merge să vizitez sediu comandamentului NATO din București, nu va fi o baza militară, este doar un sediu mic, cu vreo 40 de angajati din Romania şi SUA. (..) De asemenea, măsurile sunt defensive şi vom apăra pe toţi aliaţii, de la sud la est”, a declarat Jens Stoltenberg.

Principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis: 

Bine aţi venit în România, bine aţi venit aici, la Cotroceni! Mulţumesc, domnule secretar general, pentru că aţi răspuns, astfel, şi foarte repede, invitaţiei mele pe care am făcut-o la prima noastră întâlnire, în ianuarie, când v-am făcut o vizită la Bruxelles.

Iohannis a promulgat legea în baza căreia va funcţiona la Bucureşti Centrul de comandă NATO

 



România a aprobat, foarte recent, o nouă Strategie naţională de Apărare, în care Alianţa nord-atlantică este privită ca principal garant al securităţii. Mă bucur, în mod special, de faptul că vizita lui Jens Stoltenberg are loc exact în acest context.

Am discutat despre cooperarea noastră şi despre activitatea României în interiorul Alianţei din perspectiva implementării deciziilor Summitului NATO din Ţara Galilor şi în pregătirea Summitului NATO de la Varşovia, din vara lui 2016.

Aşa cum am afirmat în mai multe rânduri şi am asumat prin Strategia Naţională de Apărare, România îşi propune să nu fie doar un beneficiar de securitate, ci şi un furnizor de securitate într-un context foarte complicat, alături de partenerii săi. Se poate vedea, astăzi, că acţiunile noastre concrete ca stat merg în această direcţie.

Am avut un schimb de opinii în legătură cu evoluţiile de securitate din vecinătatea estică a Alianţei, zonă în care situaţia s-a deteriorat de la momentul ultimului Summit NATO. În acelaşi timp, ne confruntăm cu atacuri teroriste sângeroase şi cu o criză umanitară gravă în nordul Africii, care ameninţă securitatea partenerilor din sudul Europei. Toate acestea ne obligă, în perspectiva Summitului de la Varşovia, la o adaptare strategică şi la regândirea viziunii pe termen lung pentru a răspunde eficient ameninţărilor complexe venite din est şi din sud.

România va fi puternic angajată, alături de statele membre NATO, în acest demers colectiv. Avem datoria de a face toate eforturile pentru restabilirea securităţii în regiune şi pentru a sprijini parcursul pro-atlantic şi pro-european al partenerilor noştri din vecinătatea estică.

Cu această ocazie, am ţinut să apreciez atenţia sporită acordată de NATO pentru reasigurarea flancului estic.

Am discutat cu domnul secretar general Stoltenberg despre progresul făcut de România în implementarea planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale Alianţei.

Demersul nostru în această privinţă porneşte de la convingerea că România este puternică, într-o Alianţă puternică.

Astăzi vom vizita împreună unitatea NATO de integrare a forţelor, stabilită în Bucureşti. Mă bucur că acest lucru se întâmplă la doar câteva luni după luarea deciziei.

Baza de la Deveselu va deveni operaţională până la sfârşitul acestui an, iar în 2016 va deveni funcţional şi Comandamentul multinaţional de divizie Sud-Est, localizat tot în Bucureşti. Am discutat cu domnul Jens Stoltenberg despre importanţa continuării politicii porţilor deschise în cadrul NATO.

Am reconfirmat şi cu această ocazie contribuţia semnificativă a României la continuarea şi adaptarea misiunii NATO în Afganistan, în spiritul solidarităţii în cadrul Alianţei.

Doresc să reafirm, în încheiere, că întreg demersul şi politica alianţei noastre vizează consolidarea securităţii în spaţiul euro-atlantic. Nu ne dorim o confruntare cu nimeni. Nu ne dorim o nouă cursă a înarmărilor. Ne bazăm în continuare pe înţelegerea de către toţi oamenii politici responsabili a faptului că nu este în interesul niciunui stat să urmărească escaladarea unui conflict pe care nu-l poate câştiga nici economic, nici militar.

Update 11:30. Președintele Iohannis l-a primit pe secretarul general NATO, la Cotroceni. 

Update 10:00. Jens Stoltenberg a ajuns la Palatul Victoria, unde este primit de către premierul interimar, Gabriel Oprea.

Update 9.00. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află într-o vizită oficială în România, a fost primit de ministrul Apărării, Mircea Duşa, la sediul MApN. Discuţiile cu Mircea Duşa s-au încheiat fără declaraţii de presă.

Celor doi oficiali le-a fost prezentat onorul şi au trecut în revistă garda militară, fiind intonate imnul de stat al României şi imnul NATO. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat garda militară în limba română, spunând ”Bună ziua!”.

Stoltenberg mai are programate şi întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul interimar Gabriel Oprea, precum şi o vizită la Unitatea NATO de Integrare a Forţelor.

Programul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, cu prilejul vizitei în România, a început, la ora 9.00, cu întâlnirea cu ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, la sediul MApN.

De la ora 10.00, el se va întâlni cu premierul interimar Gabriel Oprea, la Palatul Victoria, iar apoi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la sediul MAE. Secretarul general al NATO va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni, de la ora 11.30, cei doi urmând să susţină o declaraţie de presă comună, de la ora 12.20, şi să participe la un dejun oficial, de la ora 12.50.

Jens Stoltenberg mai are în program o vizită la Unitatea NATO de Integrare a Forţelor, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării Mircea Duşa, de la ora 14.25.

Stoltenberg s-a întâlnit în luna ianuarie, la Bruxelles, cu preşedintele Klaus Iohannis. La acea dată, temele de discuţie s-au referit la finanţarea Armatei, în condiţiile evoluţiilor de securitate din regiune, la baza de la Deveselu şi la prezenţa României în Afganistan.

Stoltenberg este secretarul general al NATO din martie 2014.