Rudel Obreja rămâne în arest, dar are condiții deosebite: Va lua masa în sală special amenajată
Măsură fără precedent a instanței. Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box, rămâne în arest preventiv în dosarul "Gala Bute", a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, care însă a dispus ca acestuia să i se asigure în locul de deținere servirea mesei într-o sală special amenajată iar numărul de persoane din celula sa să fie conform normelor în vigoare.
Rudel Obreja este arestat preventiv în dosarul Gala Bute pe 5 februarie. Obreja este acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.
Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, în dosarul "Gala Bute", în care este acuzat de spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la abuz în serviciu.
Măsura dispusă de Tribunalul Bucureşti este executorie, Rudel Obreja urmând să fie încarcerat la Arestul Poliţiei Capitalei, potrivit mediafax.ro.
Decizia de arestare preventivă poate fi contestată de Rudel Obreja la Curtea de Apel Bucureşti.
Rudel Obreja a declarat înainte de pronunţarea deciziei instanţei , că "se doreşte un denunţ al său" împotriva Elenei Udrea, pe care însă nu îl va face, pentru că el "nu spune ceea ce vor procurorii"
"Se poartă denunţurile astăzi şi toată lumea face denunţuri (....) Asta se doreşte: un denunţ al meu împotriva doamnei Udrea, pe care nu îl voi face, că nu am cu ce. (...) Obreja nu spune ceea ce vor procurorii", a adăugat fostul preşedinte al FRB.
Obreja a mai spus că ţara trebuie "să se însănătoşească după 25 de ani de corupţie", dar trebuie să existe şi curajul de a spune când lucrurile nu stau aşa.
"Astăzi, cu ajutorul dumneavoastră (al presei - n.red.), şi nu vă acuz, constat că se întâmplă nişte lucruri periculoase. Numeni nu mai are curaj să conteste nişte lucuri puse pe masă, de către procurori, din cauza acestei avalanşe de arestări, care se fac cu prezenţa dumneavoastră, lucruri în parte necesare acestei ţări. Ţara asta trebuie să se însănătoşească o dată, după 25 de ani de corupţie, însă trebuie să avem curajul să spunem când lucrurile nu stau aşa, să avem curajul să le spunem, nu să procedăm cum au procedat câte unii care au început să facă denunţuri şi să fie bătuţi de femei", a precizat Obreja.