Război total Traian Băsescu - Cristian Tudor Popescu! ,,Țârcovnicul,, îi dă replica ,,dihorului,,
Război total între fostul președinte Traian Băsescu și jurnalistul Cristian Tudor Popescu. După ce Traian Băsescu l-a numit pe jurnalist „un ţârcovnic piţigăiat”, plin de rahat şi de ifose, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat și-l numește pe fostul președinte un „manipulator murdar”, vorbitor de „băsic ingliş”, care „emană duhoare de dihor securisto-comunist” şi este protector al hoţilor şi mai ales al „hoaţelor cu tupeu cât cuprinde”.
„Eram conștient, când am acceptat invitația ProTV de a comenta în direct finala, că, dacă Simona pierde, lăturile mă vor lovi și pe mine(...)În premieră absolută, interesat de tenis, fostul președinte Băsescu îmi aruncă un șir de injurii bazate pe niciun argument, în legătură cu calitatea mea de comentator de tenis. Face o mică pauză și apoi mai scrie pe facebook: „Sper că CTP-ul va comenta și meciul de fotbal Polonia-România, dacă se pricepe la toate”.
Dl Băsescu, așa cum a procedat când mă acuza, fără să clipească, cum că aș fi lucrat la Scânteia, fără a se interesa în legătură cu faptul că n-am lucrat nicio zi, în niciun ziar, înainte de `89, nu are minima decență să se informeze că subsemnatul refuz să comentez fotbal de mulți ani de zile, de când am propus desființarea echipei naționale. Pe manipulatorul murdar îl preocupă doar să arunce asupra mea și previzibila înfrângere a băieților care dau cu piciorul în minge cu tricolorul pe ei.
Are treabă cu sportul T. Băsescu, cât am eu cu mitropolia. Cât privește meciul Simonei, tenisul și comentariul de tenis, sunt gata să accept că dl Băsescu este un fin specialist și eu un ignorant. Asta însă nu schimbă cu o iotă ce-am spus joi seara la Digi24 și a declanșat, de fapt, flegmele de ultimă oră aruncate de distinsul: că președintele Iohannis a fost, la Washington, primul președinte al României care vorbește o engleză civilizată și nu miroase a comunisto-securist. Ceea ce subîntinde faptul că dl Băsescu vorbește englezește meltenește, în băsic ingliș, emană o duhoare de dihor securisto-comunist și s-a afirmat ca tată și protector al hoților, mai ales al hoațelor cu tupeu cât cuprinde.
Asta va consemna istoria într-o notă de subsol, despre dl Băsescu, oricâte insulte va continua să-mi adreseze.”, scrie CTP, pe Facebook.