Rareș Bogdan a făcut anunțul. Când este programat primul schimb de premieri în coaliție. Cum se împart ministerele între PSD și PNL
Prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, la Realitatea PLUS, că la 1 iulie 2022 este programată schimbarea de premier, îngre PSD și PNL. Liderul liberal a menționat că portofoliile ministerelor încă se negociază, dar cele de forță vor fi împărțite egal.
„Am avut o primă discuție legată de protofoliile ministerelor și de premier. Dacă în cazul premierului am venit cu opțiunea ca acesta să fie un liberal, sper ca și cei din PSD să accepte acest nume, la ministere e mai greu. Se grupează în cele de forță, vor fi unul la PNL unul la PSD, avem ministere cheie, Justiția și Finanțele, există ministerele de investiții, cum sunt cel al Dezvoltării, există ministerele economice și cele sociale. Am căzut de acord ca membri CSAT să fie din Ministerul de Interne, cel de Externe și Ministerul Economiei. Vom discuta fiecare minister în parte, vom discuta și cu cei de la UDMR și vom găsi soluția optimă. Nu dezvălui acum care sunt ele. Pe 1 iulie 2022 va avea loc schimbarea de preier, după modelul parlamentului European. La fel se întâmplă și în Israel, unde se schimbă permierul la 2 ani.