MENIU

PROPUNERE a unui lider PDL: AUTONOMIA, pedepsită în CODUL PENAL

Preşedintele PDL Mureş, Dorin Florea, propune introducerea în Codul Penal de ”pedepse aspre” pentru cei care ”anunţă conştient şi cu bună-credinţă concepte şi strategii vădit neconstituţionale", precum proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc prezentat de UDMR.

 Dorin Florea, cel care este şi prim-vicepreşedinte PDL la nivel naţional, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, referindu-se la proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc prezentat de UDMR, că "şi maghiarii au ajuns să spună lucruri trăsnite".

"Propun să se discute introducerea în Codul Penal de pedepse aspre pentru enunţarea de idei, concepte, strategii profund neconstituţionale, cu bună ştiinţă, care duc în eroare o populaţia şi-i creează orizonturi de aşteptare false. Deci, pentru cei care anunţă conştient lucruri vădit neconstituţionale. Cu astfel de lucruri nu te joci. Noi pedepsim acum că te-a prins cu viteză... Deci, şi maghiarii au ajuns să spună lucruri trăsnite", a afirmat Florea.

El a mai spus că respinge categoric demersurile UDMR, care urmăresc "să creeze o zonă conflictuală" şi duc la involuţie, acuzându-i pe liderii Uniunii că lucrează într-un "mod pervers".

 

  Mai multe pe Mediafax