Primăvara dosarelor grele la DIICOT. Scandalul Black Cube și Cristi Borcea, aproape de finalizare
Șeful DIICOT, FElix Bănilă, a declarat că trei dintre dosarele grele ale direcției vor fi finalizate cât de curând. Totuți, dosarul evenimentelor din 10 august este în fază incipientă. S-au solicitat documente de la instituţiile publice şi au fost şi persoane cu care s-a discutat", a dezvăluit Bănilă.
Dosarele Sky News, Black Cube şi cel al lui Cristian Borcea sunt aproape de finalizare, în contextul în care în primul se redactează soluţia, iar în celelalte două se fac actele finale înainte de adoptarea soluţiilor, a afirmat procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, după şedinţa de bilanţ pe anul 2018 a instituţiei.
Şeful DIICOT a vorbit, miercuri, despre dosarele de interes ale instituţiei şi a arătat că dosarele protestelor din 10 august 10 august şi al traficului de organe din Ilfov sunt într-o fază incipientă şi se lucrează, în vreme ce dosarele Black Cube, Sky News şi cel care îl vizează pe Cristian Borcea sunt aproape de final.
"Legat de cauza 10 august, după cum bine ştiţi, sesizarea a fost a Jandarmeriei. Este o sesizare destul de amplă, iar una dintre faptele sesizate vizează şi modalitate de finanţare. Dosarul e într-o fază incipientă. S-au solicitat documente de la instituţiile publice şi au fost şi persoane cu care s-a discutat", a dezvăluit Bănilă.
Despre dosarul traficului de organe de la Ilfov, şeful DIICOT nu a dorit să comenteze, precizând că este o cauză în fază incipientă.
"Dosarul cu Borcea privind circuitele fictive, după cum ştiţi au fost făcute percheziţii, se urmăresc circuitele financiare, se fac percheziţii informatice şi în scurt timp cred că vom avea şi o soluţie. La fel şi în dosarul Black Cube, avem un inculpat şi cred că în foarte scurt timp vom avea şi o soluţie. Dosarul Sky News este finalizat şi în acest moment se redactează soluţia, astfel că în foarte scurt timp vom avea un comunicat pe această temă", a mai spus Bănilă.
Întrebat despre dosarele vechi ale DIICOT, Ţăndărei şi Rompetrol, Bănilă a explicat că a dispus un control în cazul dosarului Rompetrol pentru a vedea de ce durează atât de mult ancheta.
"Dosarul Rompetrol este prins în controlul ce vizează cauzele mai vechi de cinci ani. Urmăresc să observ dacă unele cauze nu au stat cumva şi în nelucrare", a spus procurorul şef.
Despre cazul Ţăndărei, Bănilă nu a dorit să comenteze situaţia din instanţă a speţei, respectiv achitarea tuturor celor din dosar, dar a menţionat că procurorii DIICOT au atacat decizia.
"După cum bine ştiţi, IJ s-a sesizat împotriva magistraţilor care au lucrat în acea cauză şi nu mă pot pronunţa, fiind o cauză judiciară în curs. Cert e că noi, DIICOT, am declarat apel faţă de toţi inculpaţii faţă de care s-au dispus soluţii în acel dosar. Nu pot specula eu de ce a durat atât de mult această cauză. Rechizitoriul a fost întocmit acum nouă ani de zile", a precizat Felix Bănilă.