Primarii cer Guvernului bani pentru iarnă. Măsuri urgente luate de EXECUTIV - Consultări cu premierul Ciucă
Primarii cer Guvernului bani pentru iarnă. Aleșii vor ca Executivul să suporte plata energiei termice. Pe agenda discuțiilor este și amânarea până în 2025 a noilor taxe pentru case și terenuri. Din nou, primarii cer bani și pentru salariile angajaților și aplicarea legii care le acordă dreptul la pensii speciale.
Ca atare, premierul Nicolae Ciucă va avea, luni, consultări cu reprezentanții structurilor asociative din administrația publică locală.
La ora 10.00, premierul va avea consultări cu reprezentanții Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România, iar la ora 14:00, cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România și ai Asociației Municipiilor din România.
O discuție va fi legată de codul fiscal. Edilii cer ca modul de reglementare să fie aplicat din anul 2025. Nemulțumiri sunt legate și de salarizare, ei cer să se aplice legea salarizării pentru că mulți dintre angajați nu au un venit decent.
Consultările se vor axa și pe discuția legată de pensiile speciale pentru că în continuare o parte dintre primar spun că acestea ar trebui să fie acordate.