MENIU

Prima declaraţie a premierului Tudose, la ieşirea din CExN: "Nu renunţ la restructurare"

Mihai Tudose a recunoscut în faţa jurnaliştilor, la ieşirea de la şedinţa CExN de luni, că "restructurarea dorită" nu se va face astăzi şi a precizat că nu renunţă la idee, pe care o va prezenta şi la CExN de la Iaşi. 

Premierul Tudose: "Aşa cum aţi spus, restructurarea nu se putea face astăzi. Vom discuta la noul congres, la Iaşi. Nu renunţ la idee, o voi propune partidului la CexN de la finalul lunii". 

Întrebat de jurnalişti dacă s-ar impune demisia ministrului de Interne, după ce s-a descoperit că pedofilul care a agresat doi copii din Bucureşti este poliţist, Tudose a răspuns jurnaliştilor, spunând că va merge la Guvern pentru a vedea despre ce este vorba. 

La intrarea la ședința PSD, premierul Mihai Tudose afirmase că îşi menţine părere în ceea ce priveşte nevoia unei restructurări guvernamentale.

Întrebat dacă este nevoie de o restructurare, Mihai Tudose a răspuns: "Eu aşa am spus. Îmi menţin poziţia".

De asemenea, Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea, a declarat luni, înainte de şedinţa Consiliului Naţional Executiv al PSD, că este nevoie de o restructurare totală a administraţiei centrale şi a Guvernului, deoarece acum aparatul central este foarte încărcat.

"PSD are guvernarea şi are mari responsabilităţi. Trebuie să facem spitale, trebuie să facem autostrăzi, trebuie asigurate pensiile, salariile românilor şi pentru asta trebuie discutat. (...)Vă spun că să ducem la capăt programul de guvernare este nevoie de o retructurare totală a administraţiei centrale şi implicit a Guvernului. Aparatul central este foarte încărcat şi trebuie eficientizat astfel încât să ne ţinem promisiunile în faţa românilor", a declarat Marian Oprişan, preşedintele PSD Vrancea, înainte de şedinţa CEx al PSD.

Legat de discuţiile cu premierul Mihai Tudose, pe care le-a avut luni dimineaţa la sediul Guvernului, Oprişan a afirmat că acestea sunt legate de unele probleme din Vrancea.

Mai multe articole despre:
guvern CExN Mihai Tudose carmen dan politist pedofil