MENIU

Ponta vrea o listă cu instituţiile care nu au rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi

Premierul Victor Ponta i-a solicitat, miercuri, ministrului Muncii, Rovana Plumb, să facă o listă cu instituţiile publice care nu au rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, după ce a constat singur când s-a prezentat la DNA, instituţie care nu are rampă de de acces, cât de dificil este accesul pentru astfel de persoane.

"Vreau să fim mai eficienţi în partea de prevenţie şi doamna ministru Plumb, în baza atâtor lucruri care ni s-au transmis şi a exeprienţei proprii, poate faceţi în această vara, sigur să faceţi o analiză pe toate instituţiile publice care nu respectă legea privind mijloacele de acces pentru persoanele cu dizabilităţi”, potrivit Mediafax.

Solicitarea premierului vine în contextul în care el însuși s-a confruntat cu problema lipsei unei rampe de acces, când s-a prezentat la DNA, luni.

„Eu mă gândesc, nu eu că îmi trece, dar sunt oameni care au nevoie să aplicăm legea să intre în instituţii publice, să iasă, să fie sprijiniţi şi avem o lege foarte bună care nu se aplică pe la destule instituţii care se ocupă cu aplicarea legii”, a declarat Ponta.

Totodată, premierul i-a cerut ministrului Muncii şi o analiză:

„Eventual să punem la dispoziţie resursele financiare ca să nu mai existe nicio instituţie publică din România care nu are mijloace de acces civilizate”, a adăugat Ponta.

Pe de altă parte, premierul a amintit şi de cazul copilului găsit legat de o uşă în Complexul de Servicii Sociale de tip familial din Sectorul 6 al Capitalei şi s-a arătat dezamăgit de faptul că aude din presă de astfel de probleme.

„Ar trebui să aflăm noi acolo unde apar abuzuri şi lucruri inacceptabile în centre de plasament, în instituţiile publice şi mă bucur că s-au luat măsuri rapide, dar vreau să fim mai eficienţi în partea de prevenţie”, a mai spus Victor Ponta.