MENIU

Ponta: TVR e postul Opoziției. Tănase venea mereu, în biroul meu, să-mi spună cât de mult mă iubește

Premierul, Victor Ponta, susține că TVR are un buget cât toate bugetele televiziunilor comerciale la un loc și că, de fapt, este dominat de figurile Opoziției, care sunt mereu invitate la emisiuni. În ceea ce îl privește pe președintele TVR, Stelian Tănase, șeful Executivului sustine că vine la Palatul Victoria, pentru a-i spune "cât de mult îl iubește".

”Domnul Tănase a venit de multe ori, la mine, în birou, să-mi spună cât mă iubește, cât mă susține. Iar eu i-am spus să nu vină la mine, în birou. Stelian Tănase m-a asigurat de sprijinul său, când a fost propus de PNL și apoi s-a rupt USL.  Iar el m-a asigurat de sprijinul său, dar eu i-am spus că nu am nevoie. I-am zis să fie atent la pierderile TVR. Mi-a cerut să mărim taxa radio-TV, dar am spus nu", a declarat Victor Ponta, joi, la un post de televiziune, informează ziare.com.
În contextul cheltuielilor televiziunii publice, șeful Executivului a făcut o comparatie între banii postului public și situația de pe piața televiziunilor comerciale.

"Televiziunea publică are un buget anual în jur de 150 de milioane de euro, deci mai mare decât toate celelalte posturi comerciale generaliste la un loc", a subliniat Victor Ponta.

Premierul a precizat că datoriile TVR sunt în continuă creștere.

"Când am verificat ultima dată cifrele, domnul Tănase nu a făcut decât să mărească datoria. Nu mă mai suporta de când a venit la mine și mi-a cerut să mărim taxa radio și eu i-am zis că nu.

 

Mai multe pe ziare.com

Mai multe articole despre:
Victor Ponta TVR Opoziţie Stelian Tănase